Splendizii anului 2010 - aproape de final!

Astăzi este ultima zi în care mai puteți vota Splendizii anului 2010! Împreună cu Adriano am încercat să surprindem și alte „calități” ale fotbaliștilor, oamenilor de fotbal și toți cei care au vreo legătură cu acest fenomen, fotbal pentru noi, soccer pentru alții. Sondajele sunt mai mult un fel de pamfleturi și nu am încercat să ofensăm imaginile celor a căror nume au apărut în sondajul cu pricina. Prin intermediul lor, sperăm, și cred că v-am făcut măcar să zâmbiți, că până la răsete în hohote mai e drum lung. 

2010 a însemnat pentru fotbalul românesc prea puține realizări în comparație cu pretențiile cu care porneam la drum... Cu alte cuvinte, s-a cam ales praful, atât de națională, cât și de echipele de club, și mă refer aici la cupele europene. Steaua și CFR au fost singurele echipe românești care și-au văzut numele înscris în grupele Europa League, respectiv Liga Campionilor. Cât despre campionatul intern, mă bucur că Gaz Metan a terminat pe 5 cu același nr. de puncte ca Rapid, ocupanta locului 4. Mă bucur și că Dorinel a reușit imposibilul la Oțelul și a făcut echipa gălățeană, campionă de toamnă. 

Bucuriile de care am avut parte anul care stă să se încheie, au venit din domenii precum handbal, box, sau altele... Naționala de handbal ne-a adus un loc 3 care ne-a cam făcut să uităm de fotbal. Lucian Bute ne-a făcut să ne simțim mândri că suntem români, după ce și-a apărat fără probleme centura pentru a șaptea oară. În fine, nu vreau să fac acum o retrospectivă a anului sportiv 2010. 

Revin la subiectul articolului, îndemnându-vă astfel să votați, dacă încă nu ați făcut-o, Splendizii anului 2010!  La 23:59, oprim sondajul și tragem linie! :)

De asemenea vă propun să votați și cel mai bun blog de sport din 2010, aici. Contabilizăm voturi până pe 5 ianuarie 2011, la ora 23:23. Puteți vota până la 5 bloguri, de pe un singur IP. Ca să fiu pe înțelesul tuturor, am inclus toate propunerile primite, indiferent că e vorba despre fotbal, despre handbal, rygby, hochei sau altele. Mi s-a atras atenția chiar că ar fi câteva bloguri care nu ar trebui să apară în sondaj pentru că nu sunt din România. Am considerat că locul respectivelor bloguri se află în sondajul nostru pentru că limba în care sunt scrise e română. Eu vă mulțumesc tuturor pentru propunerile făcute (și așteptăm și altele, pentru că timp mai e) și mai ales pentru sprijinul oferit.