S.O.S. - Ne prăbușim!

Nikolai Fomenko este un tânăr proiectant rus care a reușit să construiască prima mașină de lux rusească. Dacă până nu de mult eram învățați cu Volga, cu Moskvici sau mai știu eu, acum rușii impresionează prin Marussia. Dacă Nikolai ăsta pleca din Rusia, credeți că supermașina pe care a proiectat-o ar mai fi fost atribuită Rusiei? 




Mă tot gândesc, noi de ce nu reușim să construim o astfel de mașină? Proiectanți români sunt destui. Problema e că nu proiectează pentru noi, ci pentru firme puternice din afară. Așa se întămplă și în alte domenii... Cred că ați văzut cu toții clipul acela de promovare a României, în care se zice că a doua limbă din Microsoft este româna. Nu știu dacă e adevărat, dar e mai puțin important. Important e că acolo lucrează români iar numărul lor este destul de mare. Exemplele pot continua. Există foarte mulți români care lucrează pentru corporații din afară și mai pot da multe exemle, și nu cred că are rost să continuu cu aceste exemple. 

Ideea e că avem oameni valoroși, dar nu știm să-i valorificăm. Mă tot gândesc unde am fi ajuns, dacă toți acei români care au plecat pentru un trai mai bun afară (și nu mp refer la cei plecați să lucreze în agricultură, sau alte domenii de acest gen), ar fi fost valorificați aici, în România, unde le este locul? 

Dacă înainte de '89 exportam produse materiale, acum exportăm creiere, la greu. Ne tot mirăm că cei care ne conduc nu știu să-și facă treaba... Păi cum să-și facă treaba din moment ce sunt incompetenți? Dacă funcțiile din conducere se ocupă prin metoda PCR (Pile, Cunoștiințe și Relații) ? 

Mie mi se pare foarte normal ce se întâmplă acum la noi în țară! E simplu de ce cred asta. Cum poate o țară să se dezvolte, sau mai bine zis, cum poate o țară (România) să iasă din criză în condițiile în care cei care pot redresa situația sunt alungați sau nu sunt băgați în seamă?