Mândru că sunt român!

Astăzi, de 1 Decembrie, fiecare dintre noi trebuie să se simtă mândru pentru că e român. Pentru cei care nu au suficiente motive să o facă, o să le dau eu câteva motive:


Acestea sunt doar câteva motive pentru care trebuie să ne simțim mândrii, dar exemplele pot continua. Trebuie să ne bucurăm de istoria pe care o avem, de personalitățiile pe care le-am avut și pe care le avem, de formele de relief de care ne putem bucura în orice anotimp, de tradițiile și de obiceiurile pe care le respectăm an de an, de festivalurile internaționale pe care le găzduim, de multe și de alte... 

Acum să vă spun și de ce mă simt eu mândru că sunt român, exceptând bineînțeles motivele înșiruite mai sus. Nu e foarte greu de presupus, mai ales pentru cei care mă cunosc puțin mai bine. 

Cel mai bine mă simt că sunt român datorită sportului, indiferent că este vorba despre fotbal, despre handbal, baschet, tenis, atletism, rugby, polo sau oicare alt sport. Îmi crește inima de fiecare dată când revăd zecele primit de Nadia, golurile lui Hagi sau nebuniile lui Năstase. Mă bucur când lumea întreagă e ațintită cu ochii spre noi. 

Trebuie să recunosc că cel mai mândru mă simt când reușim să câștigăm câte un meci important, fie că este vorba despre prima reprezentativă de fotbal a României fie că este vorba despre vreo echipă care joacă în cupele europene (în special Steaua).  După orice meci mare care se termină cu un scor favorabil (dau câteva exemple: România 3-2 Argentina / România 3-2 Anglia / România 2-1 Anglia / România 1-0 Spania/ Steaua 2-0 Valencia / Dinamo Kiev 4-1 Steaua / etc. - exemplele sunt foarte multe așa că nu continuu cu enumerarea). După fiecare astfel de meci mă gândesc cât de bucuros sunt că m-am născut în România și că am parte de astfel de bucurii. 


Mă bucur că sunt român pentru muzica românească care a depășit granițele țării și care este foarte apreciată în afară. Cum credeți că m-am simțit în SUA când într-o mașină cu volumul dat la maxim, am auzit hitul Innei, Hot? Sau când prieteni (cunoscuti pe mess) din Polonia, Rusia, Iran, Algeria, Pakistan sau mai știu eu de unde, îmi cer muzică românească? Cum credeți că m-am simțit după ce am trimis unei fete din Rusia, melodia celor de la 3 Sud Est - Iubire și m-a întrebat ce înseamnă Iubire, tu faci tot ce vrei din mine? Sau când mă uit în topurile din Franța, Turcia, Polonia, Germania și alte țări și văd formații românești la ei în top? 


Mă bucur când văd străini la volanul unui Logan. Mă bucur când văd români la tv care au reușit în afară. Mă bucur când aud lucruri bune despre români. Am fost extrem de bucuros când în SUA am dat de români, și nu de oriunde, ci chiar din Mediaș, și cum își puteau numi mai bine firma decât MEDIAȘ? (http://mediaspainting.com).



Ca un fel de leapșă tuturor celor care au citit acest articol, am o întrebare: Tu de ce ești mândru că ești român? 




Mulțumiri speciale Smart Gifts și Print Center pentru ajutorul acordat cât și partenerilor media, cu privire la campania „Mândru că sunt român!”


Alți români mândri: