Blogosfera medieșeană prinde viață!

Drept dovadă, ieri la restaurantul chinezesc ZEN, ne-am văzut pentru a doua și ultima oară în 2010. Mă bucură faptul că există inițiative și că la Mediaș există oameni de valoare. Mă refer în special la bloggerii prezenți ieri. E de apreciat că domnul Matei, responsabil cu Mediașul turistic a acceptat invitația lui Mircea de a veni la întâlnire. Eu unul nu știu în ce măsură ne poate ajuta, dar noi sigur îl putem ajuta pe el, pentru că avem un scop comun, promovarea Mediașului. Cât despre concursul propus, nu mi se pare o idee prea bună, asta dacă vrem ceva de calitate. E foarte greu de realizat un brand, mai ales dacă e pentru prima dată când vrei să faci așa ceva. În fine. nu vreau să intru în detalii, dar mă supun majorității. 

Am tot zis că Mediașul duce o lipsă acută de promovare și asta se vede cel mai bine în numărul de turiști care calcă la noi în oraș. Dar ce turiști? Nu știu când am văzut ultima dată un grup de turiști la Mediaș. Poate nu pot compara Sibiu, dar Mediașul are potențial dar nu știm cum să-l exploatăm. Să dau un exemplu simplu: ținând cont că e un oraș medieval și sunt destule obiective turistice, suntem poziționați între Sibiu și Sighișoara, două repere importante pe harta turistică a României. De ce nu coboară turiștii și la Mediaș în drumul lor dinspre Sibiu spre Sighișoara? Iar apelez la un exemplu să explic de ce. Vara trecută, mă întorceam de la Sibiu și în tren s-au așezat lângă mine doi polonezi, un cuplu de 22 de ani, în vizită prin România. Am intrat repede cu ei în discuție și am aflat traseu pe care îl urmau. Înainte de Sibiu, au fost la Hunedoara și urma Sighișoara... I-am întrebat de ce nu vizitează și Mediașul, că doar e oraș medieval și că au ce vizita. Ce credeți că mi-au zis? Mi-au zis că e prima dată când aud de el. Ce era să fac? Am început să le povestesc câteva lucruri după care mi-au spus că le pare rău că nu pot coborî și la Mediaș, pentru că nu așa aveau în plan. 

Cam atât am avut de spus (sau ma bine, de scris) despre pricipalul subiect discutat ieri. După ce ne-am mai rărit puțin, ne-am încins la discuții. Mi-ar plăcea să putem pune în practică propunerea pe care am făcut-o. Nu vă spun care, să nu ne fure alții ideea. 

Au zis prezent la întâlnire:


Au mai scris despre întâlnirea bloggerilor medieșeni: Mircea Hodârnău











Ședință foto executată de Mircea și Florin (cu iPhonu)