După o zi tare agitată am reușit să ajung pentru prima dată la stadion după ce echipa Gaz Metan a revenit acasă. M-am simțit tare mândru că sunt medieșan după ce spectatorii au început să urle ca nebunii și au acoperit fonic micuța galarie mereu la datorie. La primul gol înscris de Paul Pârvulescu, m-am simțit ca în mijlocul unui vulcan. Nu știu exact câți spectatori au fost, probabil în jur de 3.000, dar atmosfera a fost una foarte frumoasă. Ca la orice meci din Liga I, sau mai bine zis, ca la orice meci jucat în România, nu aveau cum să lipsească înjurăturile. Colțescu a fost principalul vizat, dar nici arbitrul de tusă dinspre partea noii tribune nu a scăpat de gurile răzvrătite ale medieșenilor. Erau câțiva bătrânei chiar simpatici. Au declanșat un adevărat proces al etapi chiar în mijlocul acțiunii. A fost frumos oricum. Îmi place că lumea iubește fotbalul la Mediaș și că încurajează echipa. După golul bistrițenilor mi-a fost puțină frică să nu cumva să se repete finalul cu FC Timișoara de la Sibiu, când gaziștii au fost egalați în ultimul minut de joc.
Nu mi s-a părut cine știe ce sperietoare Gloria, chiar dacă a reușit să bată Steaua, sau poate a jucat Gaz Metan prea bine. Ar fi fost și păcat să nu câștige Gazu (așa se zice pe la noi) la felul în care au jucat. Acum, după ce au acumulat 22 de puncte, sper să rămână pe locul 6, chiar dacă celelalte echipe nu au jucat încă.
Despre noua tribună, și mai ales despre noul gazon, numai de bine. M-am simțit ca pe Camp Nou în miniatură. Lumea a cam migrat din tribunele A și B spre tribuna a II-a.
Singurul lucru care nu îmi place pe stadion, e că nu văd reluările la goluri și la fazele mai importante. Poate se gândesc cei de la Gaz Metan să monteze două monitoare...
