Blogosfera sibiană

Eu sunt ferm că există una, asta în ciuda faptului că exact cei care o compun sunt de părere că e „inexistentă”. Chiar dacă nu s-a prea simțit prezența mea, am fost urechi la tot ce s-a vorbit - cu ochii eram în altă parte, cel puțin în prima parte a întâlnirii. Nu mă uitam după niciun fund (cum se crede de obicei atunci când vine vorba despre o astfel de întâlnire) - a jucat Gaz Metan cu Astra (și pe deasupra a și câștigat), în fine, contează mai puțin. Nu vreau să trasform postul ăstă intr-unul despre fotbal (cum fac de obicei), ci să scriu și eu câteva impresii și păreri despre ce s-a vorbit acolo. În principiu sunt de acord cu tot ce s-a discutat - în special că bloggerii sibieni stau destul de prost cu promovarea, în condițiile în care nu există un blogger pe plan național care să fie asociat cu Sibiul. Dacă tot s-a vorbit despre TIFF, să zic și că asta e cauza principală pentru care niciun blogger sibian nu a fost invitat să ia parte la festivalul respectiv, pentru că nu există unul destul de cunoscut încât să ajungă să fie invitat la astfel de evenimente. Pe viitor sunt speranțe mari, chiar foarte mari pot spune. Spun acest lucru pentru că există oameni care se implică și care vor să facă ceva pentru Sibiu. Ascensiunea există acolo undeva, iar tot ce trebuie noi să facem e să o căutăm și să o exploatăm cât putem de bine. În primul rând trebuie să ne promovăm reciproc - mai întâi să ne cunoaștem pe noi și apoi să ne cunoască alții - e la fel ca într-o echipă de fotbal - cum pot 11 jucători să câștige un meci dacă nu se cunosc între ei? Zic eu că întâi de toate trebuie să fim o echipă - nu mai zic că o echipă înseamnă unitate și susținere reciprocă că miroase a pleonasm. 

Mai zic să trecem peste page rankuri/vizitatori unici pe zi și peste alte orgolii și să începem să ne promovăm unii pe alții. 

Nu știu ce să zic despre blogul comun cu 5-10 administratori care sa aprobe sau nu eventualele articole. Lumea scrie destul de puțin pe propriul blog... Totuși, putem încerca. Mi se pare destul de bună ideea lui... - îmi cer scuze dar nu am reținut numele d-lui reprezentant SpixiiCiprian Stăvar, cu o paltformă de RSS-uri pe categorii, care să adune tot ce se scrie în blogosfera sibiană.

#PrinSibiuMeu sună foarte bine! Dacă campaniile din celelate orașe mari ale țării au succes, de ce nu ar avea succes și la Sibiu o astfel de campanie? E o bună oportunitate de a scoate Sibiu la lumină - mă refer exclusiv la blogosferă. 

Trebuie să se facă mai multă mediatizare cu privire la campaniile 10 mari sibieni și 1001 culori. Cum putem face acest lucru? De exemplu, eu care îmi petrec destul de mult timp pe net - abia ieri am auzit de campania 1001 culori. Cărui fapt se datorează acest lucru? Din punctul meu de vedere, motivul e lipsa de promovare a campaniei respective. Răscolesc destul de mult blogurile sibiene, dar nu am ca această campanie să fie susținută de cineva. 10 mari sibieni, stă ceva mai bine la capitolul ăsta... 


O problemă mi se pare frecvența articolelor scrise pe bloguri... Suntem toți conștienți că se scrie destul de puțin. Nu știu câți scriu în fiecare zi și sunt cât de cât activi în adevăratul sens al cuvântului. Să fiu sincer, nici eu nu scriu foarte des. Scriu atunci când simt nevoia. Nu-mi place să scriu dintr-o anumită obligație, și cred că toți fac la fel. Întrebarea e de ce nu scriem mai des pe bloguri? Păi nu prea îți vine să scrii daca cei din jurul tău nu sunt interesați de ceea ce scrii. Eu întotdeauna am mers pe ideile: 
- „mai bine un vizitator care are ceva de zis, decât 100 care nu zic nimic” 
- „scrii pentru tine, nu pentru alții”

Vizitatorii nu fac altceva decât să îți dea încredere și să te facă să scrii și mai mult, dar bine, ca să ai parte de acești vizitatori, trebuie să și știi să scrii și mai presus de toate, cum scrii. 

Blogosfera sibiană adevărată începe acum și aici: 

Ce merită! - http://cemerita.ro/
Croco news - http://croconews.ro
Pancu.ro - http://pancu.ro
Pentru că vreau și pot - http://maryamarin.blogspot.com/
Monica Obogeanu - http://mona.ulbsibiu.ro/
Despre mere, marketing și comunicare - http://despremere.blogspot.com/
Cristi Rus iDesign - http://www.idesign.ro/
Alte-uri virtuale - http://alteuri.blogspot.com/
Addicted to reality - http://www.myblackreality.ro/

Pentru ceilalți sibieni care vor să se alăture, pagina de Link-uri le stă la dispoziție. Dacă vrei să creștem, să începem să ne cunoaștem între noi! - Eu sunt ProSibiu, tu? -