Fotbal adevărat!

Se pare că am rămas puțin dator în ceea ce privește videoclipul în care apar pentru concursul inițiat de Timișoreana, „Fii pe teren într-un meci unic”. Acest articol se adresează în special lui juanito și lui Funky deoarece comentariile de pe fotbaladevărat.ro nu pot depășii 400 de caractere, și dacă tot am blog degeaba, am zis să-l folosesc, și să dau replica aici :). Nu doresc în niciun fel sau altul ca replica mea să fie ofensatoare sau să stârnesc anumite răutăți si asta se va putea observa din cometariul pe care l-am scris inițial pe pagina mea de fotbal adavărat.



 @juanito & @Funky Când am filmat ce se vede mai sus (videoclipul în care apar eu), era undeva prin noiembrie anul trecut și nici nu intențonam să fac videoclipul public (youtube - nici nu-mi stă în fire). Dacă observați, sunt în blugi (sau mă rog, jeanși) și în pulover, era foarte frig și nu vroiam decât să mă încălzesc puțin. Când am auzit de concursul ăsta am fost super entuziasmat și după ce am dat o tură prin calculator, ăsta a fost singurul video pe care le-am găsit. Cred că toți au făcut la fel (adică au încărcat ce aveau deja), iar cei care au filmat expres pentru această competiție, au făcut-o în casă, în curte, în gradină sau în alte locații nespecifice practicării fotbalului. Scheme poate face oricine... și mai cred că degeaba faci scheme și jonglerii mai ceva ca Ronaldinho dacă nu le poți aplica într-un meci și nu îți ajuți echipa. Și mai cred că nici măcar prietenii nu te votează dacă ești slab/praf/afon/ (mai găsiți voi alte apelative) pentru că logic ar fi să-și încarce ei videoclipuri în ideea că: "Ăstaaa? Păi eu sunt de 10 ori mai bun ca el!" - dacă înțelegeți ce vreau să spun. Deja am scris cam mult si nu vreau să plictisesc pe nimeni... iar pentru asta am un blog. 

Pentru cine nu știa, critica e cel mai constructiv mod de a vedea binele tău reflectat în ochii altora (sau măcar eu așa o văd), deci eu chiar vă mulțumesc (și nu o zic într-un mod ironic) pentru comentarii și vă doresc succes în tot ce faceți. Singurul care m-a impresionat până acum e alex (Alexandru Stan). Din păcate nu pot vedea clipul lui Dennis (rulează sacadat) dar sunt foarte sigur că nu se află degeaba unde e.
P.S. @juanito Nu are nimeni pentru ce să te critice iar eu pentru fotbal sunt pregătit chiar să mă fac de râs, nu doar în fața prietenilor ci a tuturor, iar asta pentru că iubesc prea mult sportul ăsta! Cine mă cunoaște, știe prea bine lucrul ăsta! :)

Acum că am lămurit și acest lucru, nu-mi rămâne decât să mulțumesc tuturor fanilor (prietenilor) pentru voturi și să le doresc succes celorlalți participanți! :D