A trecut o nebunie, urmează alta.

Nu mi-a plăcut politica niciodată, dar se întâmplă să mă placă ea pe mine și atunci trebuie să o abordez într-un fel, poate poate am noroc și scap de ea.

Politica nu mai înseamnă de mult politică - cel puțin în România. În prezent, eu văd România ca pe o țară unde politica ține loc mai degrabă scandalurilor, circurilor decât să fie un aparat statal funcțional. Toți ne dăm cu părerea care mai de care, dar prea puțini iau atitudine, iar cei care iau atitudine pleacă la mai bine - Spania, Italia, Germania, etc. Dar cum se poate lua o atitudine în cazul celor care rămân în țară? Din păcate, poporul are putere o dată la 4 ani, sau mai nou la 5. Nici măcar atunci când avem acea putere, cei mai mulți dintre noi nu profităm de ea, iar cei care profită de ea sunt într-o majoritate covârșitoare, vărstnicii. Acest lucru se întâmplă pentru că tinerilor noștrii le lipsește cultura politică sau măcar interesul pentru viitorul țării. Sunt mulți cei care spun că nu au cu cine vota și din această cauză nici nu merg la vot și le dau dreptate. Dar trebuie totuși să existe cineva care fură mai puțin. Odată ajunși acolo, uită cum au ajuns și pentru ce au ajuns acolo. Dar cum noi îi tragem la răspundere o dată la 4, 5 ani pe conducători și nu de fiecare dată când au călcat strâmb, e de la sine înțeles că și ei tot atunci încearcă să fie cât de cât responsabili - responsabilitate aruncată dintr-o tabără într-alta, iar nea Ion tot nelămurit rămâne. Apoi urmează promisiuni peste promisiuni iar cele mai generoase sunt răsplătite cu un vot din partea lui nea Ion convins că nu a votat degeaba. Anii trec, președinții se schimbă, și promisiunile la fel iar nea Ion încă mai așteaptă.