Prima victorie

Dată ca victimă sigură, Gaz Metan a reuşit să smulgă toate cele trei puncte Urzicienului şi a învins la limită prin golul lui Bud în minutul 60. Prima victorie din returul Ligii 1 nu a întârziat să apară după meciurile bune din ultimele două etape. Era cam normal ca Gazu să-şi însuşească toate cele trei puncte după forma bună pe care au arătat-o până acum. Este evident că echipa este în devenire de formă. Cred că la ora actuală joacă cel mai frumos fotbal. Cu sufletul şi inima poţi ajunge departe. Vâtca portar de milioane. Mă bucur că ochii celor de la Steaua văd o altă realitate în privinţa lui şi l-au lăsat la Mediaş. Sper ca meciurile bune să continue şi de acum încolo şi echipa oraşului în care m-am născut să se salveze de la retrogradare. Forzza Gaz Metan!