După trei zile în Brashow (Brașov), și prima noapte de somn, mă simt în formă (sper) să aștern câteva rânduri cu ce s-a întâmplat acolo. Pentru început să încep cu concluziile: am fost ultimul alergător de pe drumul mingii iar Steaua și-a trecut în palmares cea de-a două zeci și una cupă a României din istorie - nu-mi puteam dori mai mult decât atât. Singura fază nașpa care mi s-a întâmplat e că mi-am pierdut aparatul foto și buletinul, în rest, numai de bine.
Am ajuns în orașul Tâmpa cu o zi înaintea finalei, marți pe 24 mai, mai mult pentru a juca fotbal cu bloggerii brașoveni (Ovidiu, Bogdan, Rivi, Manu, Bloghiță, Daniel, Dani, + alții dar care nu-mi vin în minte). Oricum, am fost vreo 4 echipe, printre care și o echipă formată din nigerieni.
De pe marginea terenului, am fost supravegheați de Chinezu. Până să ajung în Piața Sfatului (căreia i-am zis mai tot timpul Turnul Sfatului - prietenii știu de ce) am fost cu Tudor și Ionuț pe Tâmpa. După un zig lung, a urmat în sfârșit si un zag iar din dorința de a ajunge cât mai repede la litere, am tâiat zig-zagurile până mi-am luat o țeapă cât mine de mare. A trebuit să mă întorc și s-o iau de la capăt. Am schimbat în a 3-a și i-am ajuns pe cei doi. Am ajuns și la litere, am tras câteva poze și am coborât de frica furtunii. La fotbal am crezut că nu rezistăm 10 minute după efortul depus mai devreme, dar am stat în teren vreo 3 meciuri consecutive. Păcat că Bogdan Ciungara a filmat fix când am fost instalat în funcția de manager acces intrare/ieșire...
La o masă din imediata apropiere l-am văzut pe nea Cami, și am zis să-l salut. Părea cam dubios că era doar singur la masă. I-am zis Bună nea Cami! și am plecat urmărit de hohotele zdravăne de răs ale lui Tudor combinate cu ale mele.
Am material de scris vreo săptămână, dar o să trec peste detalii. Cu alte ocazii, o să mai dau din casă...
Ziua meciului
Ne-am trezit la 5 dimineața să ajungem la timp în Sf. Gheorghe pentru ultimul tronson al Drumului Mingii. La 6 și câteva minute am avut tren și la 7 fără ceva am ajuns în parcarea fostului hotel Bodoc, locul plecării. Am pornit pe ultimul traseu în jur de ora 9. Erau ultimii 30 de km din cei 2400. Băieții cu care am alergat au fost super de treabă și tot drumul a fost parcurs într-o veselie. Mai lipsea berea și puteam zice că am fost la nuntă. La un moment dat, ne-am oprit și am tras un meci de fotbal adevărat.
Pe ultima parte a tronsonului, colegii de pe drumul mingii au alergat în spatele meu iar lumea ne aplauda - m-am simtiț de parcă aș fi dus flacăra olimpică. A fost un sentiment unic. Mai alerg eu așa cu mingea până la teren, dar prin centrul orașului, și să te mai aplaude și lumea, e ceva de nedescris. Nu-mi ajung cuvintele de mulțumire pentru oamenii care s-au aflat în spatele acestei campanii extraordinare.
În Piața Sfatului ne-am întâlnit cu niște prieteni mai vechi (legendele), de fapt cu câțiva din ei. Belo și-a amintit că am vrut să-i dau mingea printre picioare în acel meci de poveste și m-a luat în primire.
Cam atât despre drumul mingii. Despre finală, în curând pe tikitaka.ro
P.S. Îi mulțumesc lui Roxy, singura fată care a alergat pe ultimul tronson, pentru schimbul de tricouri și pentru camera foto!
Ar mai fi un P.S. - de fapt e un paradox, că tot veni vorba de camera foto - am plecat din Mediaș cu bateria doar pe jumătate încărcată și mi-am zis să consum cât mai mult din ea la meci... am consumat totuși o baterie, cea a telefonului Roxanei care avea (și sigur mai are :)) ) o rezoluție mai bună decât a aparatului meu foto (fostul), 8mp, față de 7.2.
surse foto: adevarul.ro, fotbaladevarat.ro, facebook și yfrog
