Articul redat de pe microbisme.com
La doar o săptămâna de la achiziționarea domeniului propriu, când onyewu.blogspot.com a devenit http://www.microbisme.com/, Splendoarea Sportului se transformă încet încet, în principal din cauza orgoliului exagerat al celor doi colaboratori, în Splendoarea Scandalurilor.
Revista "Țelina" aruncă bomba! Conform ultimului număr al revistei “Țelina”, între cei doi proprietari ai site-ului, Daninho și Adriano există un conflict mocnit care se pare că durează de o perioadă mult mai îndelungată de timp. Citând surse apropiate celor doi, Țelina scrie că încă din 2001, când s-au întâlnit pentru prima oară, cei doi s-au privit cu o oarecare invidie. La acea dată, ambii jucau la două cluburi rivale din județul Sibiu. Adriano era un fundas de fier la gruparea Viitorul Bazna, fiind alintat de fani Belodedici din Ardeal, în timp ce Daninhoatrăgea atenția impresarilor din România, cu jocul său fin și exact din postura de libero la Sparta Mediaș.
Rivali și în băncile liceului La nici 2 săptămâni de la încleștarea din iarbă, destinul i-a adus pe cei doi din nou față în față, de această dată ei devenind colegi de clasă la un faimos liceu din Mediaș. Intervievați de reporterii Țelinei, câțiva foști colegi de clasă ai celor doi, au declarat că, în cei 4 ani cât au fost colegi, Daninho și Adriano s-au privit permanent cu invidie. Motivele au fost multiple: atenția profesorilor (a profelor), ochii dulci ai colegelor sau notele de 10. Apropo de aceste note, cei doi erau alintați de către colegi „Gemenii 10-lui”.
Invidie și la Universitatea „Lucian Blaga” Ediţia din centrul țării a revistei Țelina, intitulată„Țelina Ardealului” a urmărit atent și relația celor doi „combatanți” din anii universitari. Astfel, imediat după ce au luat cu notă maximă Bacalaureatul, cei doi s-au stabilit, coincidență sau nu, în inima Ardelalului, la Sibiu. Mândria lor exacerbată i-a făcut să se înscrie la aceeași universitate – Lucian Blaga. Adriano, un Belodedici eșuat în iarbă, a ales să intre pe calea undelor, a imaginilor și a textelor, înscriindu-se la Jurnalism, în timp ce Daninho, deși cu sute de oferte de continuare a activității sportive, a ales să pună școala pe primul loc, și a optat pentru Relați Internaționale și Studii Europene. Ajunși în același oraș, Sibiu, cei doi au continuat tachinarea reciprocă. Din varii motive, cei doi nu au ales să închirieze același apartament, preferând să păstreze distanța. Din spusele apropiaților lui Daninho, acesta nu-l suporta pe Adriano, care obișnuia să cânte cu voce tare în timpul dușului. Pe de altă parte „Țelina Ardealului” s-a infiltrat și în anturajul lui Adriano, aflând că acesta nu vedea cu ochi buni o posibilă chirie-comună cu Daninho, deoarece acesta din urmă era cunoscut ca un mare măncător de ciocolată.
Surpriză la începutul lui 2010! Derulând un pic timpul, ajungem și la începutul anului 2010, mai precis în luna februarie, când cei doi au hotărât de comun acord să colaboreze la lansarea unui blog de sport. Astfel, pe 11 februarie, s-a lansat Splendoarea Sportului, și se părea ca apele tulburi se calmaseră. Și calmul dintre cei doi a durat cam un an de zile, timp în care blogul a cunoscut o devoltare apreciată de nume mari din online-ul autohton.
Ordinul lui Daninho: Adriano OUT! După ce revista „Țelina” a aprins fitilul, pe filiera războiului rece dintre cei doi titani au intrat și reporterii de investigație ai cotidianului „Spicul”. Aceștia au reușit să intre în posesia unor informații absolut incredibile din anturajul unuia dintre administratorii site-ului, este vorba de Daninho. Astfel, surse care preferă să-și păstreze anonimatul au afirmat că la turneul Cupa Sport Meet care se va organiza la Brasov pe 5 martie, Daninho își va pune în aplicare planul său diabolic, care va culmina cu debarcarea lui Adriano din poziția de administrator al blogului SS. De altfel, într-unul din articolele sale recente, Daninho scria pe blogul sau, pe 1 februarie: „BREAKING NEWS: După negocieri intense, am reușit să detonez o bombă pe piața transferurilor blogosferice și twitosferice din România...” (Cupa națională de fotbal între bloggeri/twiteriști). La acea data, autorul dădea de înțeles că se referă la competitța sportivă în sine, însă în adâncime, fraza avea alte ințelesuri, mult mai crude pentru „colegul” său de la Antipozi.
Nici Adriano nu e un Sfânt! Trimisul special al Spicului la Brisbane, Petrișor Trombon, a facut o radiografie a întregii activități duse de Adriano în Australia. Din câte se pare, la urechile acestuia au ajuns informații legate de planul lui Daninho de înlăturare a sa din microbisme.com. În alta ordine de idei, la sfârșitul săptămânii trecute, Adriano a fost văzut la meciul Brisbane - Gold Coast alături de 3 persoane dubioase. Din câte se pare, aceștia sunt 3 multimiliardari arabi care vor să investească în piața media din România. De aici putem ajunge ușor la concluzia căAdriano vrea să vândă SS pe o sumă frumușică, și asta fără acordul colaboratorului său.
Prietenii neagă scandalul cu o jumăte de gură!
Contactat de reporterii aceluiași cotidian, Claudiu Bancu, administratorul site-ul uluifotbalita.com a spus că scandalul este doar o invenție, dar a dat de înțeles că nimic nu mai este ca la început: „Nu sunt eu în măsură să apreciez dacă Splendoarea Sportului este sau nu în criză. Tot ce vă pot spune este că sunt în relații bune atât cu Adriano cât și cu Daninho, care sunt doi autori profesioniști care își fac datoria față de public. Chiar azi am vorbit cu Adriano, care, pe plaja fiind, mi-a zis că abia așteaptă startul sezonului în Liga 1, pentru mai multe live-uri specialitatea casei. Cu Daninho vorbesc aproape zilnic, și nu mi-a lăsat impresia că ar avea ceva de împărțit cu Adriano. Cam atât vă pot spune despre SS, întrebați-mă despre Fotbalită și vorbim două zile daca vreți...”
Reprezentanții celui mai tare blog de fotbal din România, Blog de Fotbal, s-au rezumat la a afirma, prin voceau purtatorului lor de cuvant, Beleaua, că: „Este bucătaria lor internă și nu ne privește pe noi dacă acolo este sau nu este un conflict. De ce nu-i întrebați chiar pe cei doi de situația aceasta. Noi suntem un organism care reglementează relaţiile din blogosfera fotbalistică, şi până la această oră n-am primit nimic pe adresa redacţiei referitor la acest puci intern din SS”
Atât cei de la „Țelina”, cât și cei de la „Spicul” au încercat în repetate rânduri să intre în legătură cu cei doi, însă s-au izbit fie de refuzul dialogului, fie de căsuța vocală.
Administratorul doarsport.info, unul dintre cele mai tinere și exclusive site-uri exclusive de sport din România, dar și a blogului personal rivionze.com, Alex Pîrcălăboiu a spus doar că: „Rivionze.com și doarsport.info nu s-au băgat și nu se vor băga niciodată în treburile site-urilor concurente. Ei sunt colegii noștri și nu e corect să ne pronunțăm asupra situației de acolo. Pentru frumusețea duelului online, le doresc viață lungă, fie împreună, separat sau cu arabii”
Unul dintre cei mai buni analiști ai rugby-ului european, Badâră Adrian Eugen, a intervenit din proprie inițiativă la Radio Pila Brăila FM, spunând că: „N-am considerat niciodată fotbalul un sport, deoarece în lume există ruibiul, acest mirobolant și estetic sport de contact și tehnică, dar ceea ce fac băieții de la SS este ceva ieșit din comun. Sincer, nu văd Microbisme.com continuând fără cei doi la timonă și fac pe această cale un apel la toți userii de facebook, twitter sau blog, să ne unim în vederea creării unei Petiții de stopare a desființării Splendorii Sportului”
Cel mai bun blog de sport din România, Pagina de Sport, prin vocea lui Dan Olteanu a fost cât se poate de acid: „Sincer, nu cred că cei doi sunt în stare de un așa comportament. Oricum, chiar ieri am vorbit cu colegii mei de la pds, și am hotărât ca, în cazul în care Splendoarea Sportului nu-și va reafirma poziția, ne vom preda titlul câștigat în ianuarie”
Prezent ieri în platoul GSP TV, Narcis Drejan a făcut un apel public către Daninho și Adriano:„Mă băieți, voi nu vedeți că dispar posturi de radio, emisiuni TV sunt închise de patronii de club aroganți, iar site-urile de sport de renume sunt acaparate de sutiene și silicoane? De ce nu puteți să dialogați și să cădeți la un acord. E chiar așa de greu să lăsați invidia la o parte?
"Spicul moldovenesc", tri-săptămânal lunar care apare la Chișinău, a stat de vorba cu două dintre cele mai importante personalități din Moldova în legătură cu această criza din România blogosferică. Ivan Goncearuc, realizatorul emisiunii Bilanțul Etapei de la Radio Sport a dat de înțeles ca este resemnat: „Nu vreau să apreciez cine are dreptate în acest scandal media zvonit în presă, dar vreau să-mi exprim tristețea pe această cale, tristețea că nici acolo în România nu puteți să vă aveți ca frații, să trăiți uniți în cuget, în simțiri și-n toate cele. Eu, blogul meu şi întreaga echipă de la Radio Sport, muncim în aceste zile la elaborarea unei ediţii speciale intitulată Adriano & Daninho, please keep walking together!, fapt pentru care aşteptăm telefoanele voastre in direct”. Pe de altă parte, cel de-al doilea reprezentant al Moldovei, Sandu Grecu a fost mult mai tranșant: „Ei sunt doi tineri care au pus la cale un blog cu un oarecare succes pe plan local și este normal să fie mai încăpățânați. Parcă Adriano dorea să se retragă după meciul Sampdoria – Steaua. Vedeți? De ce nu s-a retras atunci? Răspunsul e simplu, mofturi. Oricum, împreună sau nu, eu iî respect, și îi aștept oricând la Chișinău pentru o colaborare”
Marian Şania, deţinătorul unuia dintre cele mai active bloguri de sport, Fotbal pe banda rulanta(fotbal123.com) a fost stupefiat la auzirea zvonului: "Plecţi mă de aci, cum să se certe când ei abia au lansat http://www.microbisme.com/. Totuşi, dacă e să dau crezare spuselor voastre, atunci avem de a face cu o situaţie incredibilă în lumea blogosferei sportive, unde, un blog nou lansat, ar intra în impas la doar 8, 9 zile de la lansare."
Pe tema "divorţului" Daninho-Adriano, şi-a exprimat opinia şi deţinătorul PMOB Ovidiu Blag:"L-am întâlnit pe Adrian cu puţin timp în urmă pe calea internetului, dar mai întâi i-am descoperit stilul adoptat pe Splendoarea Sportului şi nu pot decât să spun că este mişto. Pe Daninho nu-l ştiu aşa de bine, însă ceea ce pot afirma cu certitudine este că numai şi numai împreună cei doi pot duce mai departe această muncă interesantă" Cele mai importante site-uri sportive dedicate cluburilor din străinătate, au luat și ale atitudine față de această situație fără precedent.
Inter.ro s-a declarat surprins: ”Am văzut în ultima perioadă un ton mai critic adoptat de Adriano, însă nu am bănuit ca asta ar avea legătură cu relațiile din interiorul blogului SS. Chiar nu știu ce să zic, sunt șocat, încă meditez” în timp ce Blogul Suporterilor Catalani a fost scurt și la obiect: ”Nimeni nu e bătut în cuie nicăieri. Dacă asta e să fie decizia lor unanimă, nu văd de am cârcoti noi pe aici.” La aflarea veștii ca SS se poate desfiița, echipa sutsigol a emis un text de-a dreptul dureros: Suntem obişnuiţi ca pe întreg anul competiţional, dar şi în vacanţe, fotbalul autohton să fie inundat de litigii, de scandaluri între jucători şi echipe, între jucători şi foste echipe, între antrenori şi fostele echipe antrenate de către ei, între blogeri de renume” (aici)
Cel mai Mare Domn din blogosfera sportivă din România, DlMureșan, a ținut sa fie extrem de sobru cu situația: ”Respect, respect și iar respect. Dacă nu există acest termen, degeaba ne mai cotim noi în stânga și-n dreapta, în sus și-n jos. Asta trebuie să înțeleagă cei doi tineri” Dezamagirea s-a citit și în rândurile scrise de Robert (robbie's blog): Chiar credeam că băieții fac acolo o treabă serioasă, însă ceea ce văd in presă imi lasă un gust amar. Păcat, voi trece la măsuri radicale: delete from my Blogroll” Reporterii Spicului l-au prins pe ultima sută de metrii și pe Ionuț Brânzei: ”Chiar nu știam de această știre. Am fost la partida amicală FCM Bacău - FC Botoșani și am avut telefonul închis. N-am ce să comentez mai mult. Dacă e real, sper să-i văd apărând cu două bloguri la fel de bune”. Singura persoană care a pronosticat scandalul, a fost Vasile Manu de la Sportcaffe: ”Când am zis pe twitter miercuri seară că Splendoarea Sportului va dispărea de pe blogosferă nu m-a crezut nimeni. Chiar şi în momentul când s-au mutat pe microbisme.com am zis relaxat, acum avem toate şansele să vedem scandal. Şi așa s-a terminat colaborarea. Am avut eu aşa un feeling înaintea colaborării, am simţit că ceva ciudat, și așa a fost”.
Dacă Sportcaffe simte puciul, farablaturi.ro , prin nu poate decât să vadă: ”Un blat de zile mari, asta e istoria scandalului de față. Păi e cusut cu ață albă, n vedeți ca nici unul nici altul nu iasă cu declarații” (Daniel Nazare) Daniel Șendre, administratorul unui a dintre cele mai originale site-uri din țară, nandos.ro a ținut, în modu-i caracteristic, să-și exprime opinia despre acest scandal: ”Păi bă! L-ați văzut voi pe Justin Bieber cu ștrombonelul la vedere ? Ei bine, așa va arăta microbisme.com dacă ăștia doi se despart: un site cu ștrombonelu gol”
Nou înfiinţatul ABFRM (Asociaţia Blogurilor Femine din România şi Republica Moldova),din care fac parte Ana Gavriloiu şi omologul său moldovean Olesea Plop au emis azi un comunicat de presă destul de interesant: ”În această lume sălbatică a blogosferei masculine, noi, fetele, suntem pata de culoare și de valoare care nu are partirpriuri cu niciun personaj. Legat de cei doi, Daninho este un domn respectabil, care ne-a respectat opiniile ori de câte ori a avut ocazia, în timp ce Adriano pare, cel puțin teoretic, un alt individ care vrea să promoveze valorile și profesionalismul. Mai multe nu putem declara momentan, însă Asociația nostră promite tuturor fanilor din Republica Moldova și România să stea liniștiți, deoarece noi suntem inseparabile din punct de vedere deontologic, și nu avem preț”.
Vocea poporului: "Este o intoxicaţie ordinară" Reporterii de teren ai Spicului au stat de vorbă şi cu oamenii simplii de pe stradă:
Titirez Marcel, de profesie tinichigiu, din Botoşani: "Di dimineaţă când am dischis nietul am accisat weu weu weu ponct.nius ponct coam şi ni-o sarit in cali vistia asta că dani şi adi să dispart şi am avut o zi di-a driptu niagră!"
Marinela Scobitoare, director de Grădiniţă, din Moldova Nouă: "De când Viorel, băiatul cel mic din familia noastră, a început să citească acest site, atât eu cât şi soţul meu Irinel, am renunţat la site-urile tradiţionale în favoarea nebunilor ăştia de Dani şi Adi. Acum, nu pot nici măcar să-mi imaginez un astfel de coşmar. Eu încă mai sper că este o intoxicaţie ordinară specifică mediei româneşti."
Tatiana M. Cocean, frizer, din Videle: "Am aflat de microbisme.com chiar în ziua apariţiei şi de atunci, şi eu şi concubinul meu Pamfil, suntem cu ochii aţintiţi pe cele mai noi informaţii din sport. Sincer, nu-mi pasă daca Daninho din Mediaş sau Adriano din Sydney sau unde o fi el, conduc site-ul, eu vreau doar ca seara, când mai desfacem 2-3 beri, să mai citim şi noi câte o ştire cu Steaua" Gigel Bujie, măcelar, din Afumaţi: "Io chiar că nu mai pot să vă cred pe voi, ăştia de la ziare si televizoare care tot zâceţi ba că ăla şi cu aia, ba că una ş'ailantă....(pauză, trage din ţigară)...şâ acum îni aruncaţ aista cu cochiii ăia doi că să ceartă (pauză, ia o gură de bere) No acuma chiar că nu mai trec io deloc pe la chioşc să văd io de unde mai luaţi voi bani..."
MARE ATENȚIE! În final, vreau să vă înștiințez că ceea ce ați citit mai sus NU este REAL, ci este doar o SIMULARE a unui subiect can-can, care, mai devreme sau mai târziu va apărea în blogosfera sportivă din România. Dacă nu va apărea, nu-i nimic, el va fi inventat de publicaţiile românești. Să știți că nu e greu, chiar deloc!
Poate că va întrebaţi de unde ne-a venit această idee, destul de nelalocul ei nu-i aşa ? Sincer, din senin. Lăsând sinceritatea la o parte, ideea mi-a aterizat in minte, să zic aşa, în urmă cu câţiva ani. Astfel, în România fiind, am văzut la ştiri o simulare a unui incendiu în Parlamentul ţării cu pompieri, ambulanţe, poliţie, elicoptere, tot tacâmul. Ei bine, de aici mi-a venit ideea, am vrut să realizez ceva cu conţinut. Dacă ei simulau cu Parlamentul gol, adică fără toţi indivizii cu gât gros si buzunar mult prea plin, aici am realizat o simulare mult mai elocventă, in care Blogosfera Sportivă şi-a jucat rolul numai şi numai din teren.
Un articol marca Adriano!