Scrisoare

Încercam să mai șterg câte ceva din calculator că nu prea mai am loc și am găsit o scrisoare a unei mame blonde către fiul ei... E mai veche, dar mă face să râd de fiecare dată când o citesc. N-Joy!

Dragă fiule,

Îți scriu aceste rânduri ca să știi că îți scriu. Dacă primești această scrisoare înseamnă că a ajuns cu bine. Dacă nu o primești, atunci să mă anunți pentru a ți-o mai timite o dată. Îți scriu încet pentru că știu că tu nu citești prea repede.

Acum câteva zile tatăl tău a citit că marea majoritate a accidentelor se petrec la o distanță de un kilometru de casă. De aceea ne-am hotărât să ne mutăm mai departe. Noua casă este minunată. Are și mașină de spălat, dar nu știu sigur dacă merge. Ieri, am băgat lenjeria în ea, am tras de manetă, și de-atunci n-am mai vazut-o. Vremea pe aici nu e foarte rea. Săptămâna trecută n-a plouat decât de două ori. Prima dată, ploaia a ținut 3 zile, a doua oară, 4 zile. A propos de vesta pe care o voiai, unchiul Petre mi-a spus că dacă o trimitem cu nasturi, cum sunt ei grei, o să coste mai mult; atunci am tăiat nasturii și i-am pus în buzunar.

În sfârșit, l-am îngropat pe bunicu'; l-am gasit când ne-am mutat. Era în dulap din ziua în care a câștigat la 'De-a v-ați ascunselea'. Să-ți mai zic că alaltăieri, a explodat bucătăria și tatăl tău și cu mine am 'zburat' din casă. Ce emoție! A fost pentru prima dată după mulți ani când tatăl tău și cu mine ieșim împreună undeva. A venit doctorul să vadă dacă suntem în regulă și mi-a pus un tub din sticlă în gură. Mi-a zis să nu vorbesc 10 minute. Tatăl tău s-a oferit să cumpere tubul acela. Și dacă tot vorbim de taică'tu, te anunț că și-a găsit de lucru, e foarte mândru de asta. Lucrează peste aproape 500 de oameni. L-au angajat să tundă iarba în cimitir.

Sora ta Julia, cea care s-a căsătorit cu soțul ei, a născut în sfârșit, da' nu știm încă sexul copilului. N-aș putea încă să-ți spun dacă ești unchi sau mătușă. Taică'tu întrebat-o pe sora-ta Lucia dacă mai este însărcinată. Lucia i-a zis că da, în 5 cinci luni de-acum; atunci taică'tu a întrebat-o dacă era sigură că era al ei. Ea i-a spus sigură că da. Ce fată sigură, câtă mândrie! Așa fată, așa tată!

Vărul tău, Paul s-a căsătorit și se roagă în fiecare zi în fața soției lui. E fecioară! Dimpotrivă, nu l-am mai vazut pe unchiul Vasile, ăla care a murit anul trecut... Cel mai rău e frate-tu' ăla' mic, Ionuț. A încuiat mașina și a lăsat cheile înăuntru. A trebuit să se ducă până acasă să aducă dublura ca să ne scoată pe toți de acolo.

Bine, fiule. Nu pot să-ți trec adresa pe plic pentru că n-o stiu. De fapt, ultima familie care a locuit aici, a plecat cu numerele pentru a le pune la noua adresă. Daca o vezi pe Margareta, transmite-i salutările noastre. Daca n-o vezi, nu-i spune nimic.

Mama ta care te adoră,
Antoaneta

P.S. Aveam de gând să-ți pun și niște bani, dar deja am închis plicul.