Este gripa porcină ceea ce pare sau de fapt este doar o strategie bine implementată? Nu știu cât de adevărat este ceea ce zice nenea ălă, dar s-ar putea să aibă dreptate, poate nu pe deplin. Teorii ale conspirației există destule. Care e șansa ca aceasta să fie adevărată? Chiar se încearcă depopularizarea prin astfel de metode? Eu tind să-l cred pe nenea ălă pentru că atât timp cât nu există războaie, se trece la metode alternative precum gripa porcină. Să nu uităm nici de gripa aviară care făcea ”ravagii” cu ceva timp în urmă. Problema a fost că nu afecta populația în mod direct, ci indirect, luându-i mâncarea de la gură. Și dacă schema de joc respectivă nu a dat roade, să încercăm altă rețetă, cu mențiunea că de data asta, primii vizați sunt oamenii și nu găinile sau altcineva. VIteza de răspândire este destul de mare. Dacă numai în România s-au depistat 128 de cazuri în doar 3 zile, nu vreau să mă gândesc cât este numărul la scară planetară. Să vedem cine va declara starea de pandemie, pentru că probabil ăsta e următorul pas.
Există un site unde găsiți mai multe detalii!.