EMO again

La rondul obişnuit de dimineaţă, azi am ales Bobby Voicu (i-am şi lăsat un comment), apoi Victor Kapra unde am găsit ceva interesant. EMO la orizont. Am găsit un link către o incursiune în mintea unui emo. Clujeanul.ro mi-a arătat că nu am nimic de-a face cu statusul de a fi emo... Nici măcar un strop. Oricum a început să mă-nerveze faza asta cu emo. Tot emo, toată ziua bună ziua. I got sick of it. Mi-am dat seama că n-aş putea fi niciodată un emo (şi Domne fer' de aşa ceva) când am citit: "Ce se ştie sau se crede despre emo", şi nu ştiam că formaţile Tokyo Hotel, Dashboard Confessional, A Fire Inside, Fall Out Boy, Funeral for a Friend, My Chemical Romance, Panic at The Dico, Taking Back Sunday etc., sunt predilecte emo-iştilor, deşi Tokio Motel mi-a lăsat o impresie de "handicapaţi poponauţi", pe care am ajuns chiar să-i urăsc pentru că toţi fraierii se îmbracă ca ei şi le ascultă muzica doar ca să fie la modă. Când aud pe câte unu că trebuie să-şi facă păru cu placa, mă ia durerea de cap. Am mai auzit şi de My Chemical Romance şi de Fall Out Boy, dar nu mi-au plăcut niciodată, mai ales pentru că îi asculta mult un văr de al meu de vreo 16 ani şi pe care am încercat să-l îndrum spre genul de muzică pe care îl prefer eu - HOUSE-dance-house-'90- de fapt aleg tot ce e mai bun din fiecare gen. (mai bine zis, muzica de la x-stream.radio mă caracterizează în totalitate).
Nu am nimic cu emo-iştii care chiar sunt emo, dar mă-nervează ăştia care adoptă stilul pentru a fi la modă. Tot freze a la Tokio Motel... Suntem un popor care nu ştie altceva decât să-i copieze pe cei de afară. Dacă adolescenţii germani arată toţi ca Tokio Motel, şi fraierii din ROmânia trebuie să facă la fel. Mai lăsaţi-mă... Voi nu aţi auzit de Super Mario? Rupeam manetele de nu mă mai lăsa bro' să mă mai ating de ele. Eu îmi rupeam piciorele la 16 ani la fotbal (şi acum fac la fel). Acum terenurile de fotbal de la şcolile generale sunt pustii. Numai copii proşti. Ieri trec pe lăngă un copil de vreo 13 ani... era cu ţigara în gura, şi nu era un copil al străzii după cum arăta: Freză a la Tokio Motel şi restul nu mia contează. Unde o să ajungem? Aaaaaaaa, păi să ne uităm ce minunăţii se mai inventează prin Occident, iar noi o să le adoptăm.