Am început cât se poate de bine posibil ziua de sâmbătă... M-am trezit la 9:31:36...după ce am închis ochii cu vreo trei ore mai devreme... Nici timp să visez nu am avut. Mama lui de power point. Mi-a produs suficienţi nervi încât să-mi facă ziua cât se poate de proastă. De câte ori îl reciteam, de atâtea ori găseam greşeli. Se vede când dormi 6 ore în două zile: joi era ziua colegului de apartament (la multzi bah jardele – dacă nu am fost primul, măcar ultimul)... iar vineri la 7:30 ne aştepta „caleaşca” - Mercedes Vito - în faţa autogării. În două ore am fost la Mureş. A fost super beton, ca-n ţara minunilor + că o aveam şi pe Alice lângă noi – şi apropo, MULŢUMIM ALICE PENTRU TOT. La întparcere am aterizat la Mediaş (Forza Gaz Metan... după 8 ani. Mult, da’ bine) pe la 22:00. Apoi power pointu’ de la 23:00 până la 6:01 (bine, nu sunt exact minutele alea, dar le-am pus aşa să dea bine). Le mulţumesc colegilor că şi-au ţinut ochişorii deschişi şi Sorinei pentru tot ^: )^ (ăsta e emoticonu’ ăla care se apleacă). Am trimis în sfârşit ppt.-ul pe la 12 fără ceva (nu mai scriu şi minutele că oricum nu le ştiu exact).
După ce am aflat o super veste proastă şi mi-a pierit tot cheful de viaţă, trebuia să plec spre Sibiu. Aşaaa... şi la 12:30, tren spre Sibiu. Alţi mii de nervi... După ce sună mama după un taxi, se gândeşte şi ăla să apară după 20 de minute. Era clar că am pierdut trenul. Cu un aşa sofer, era de înţeles că-l pierd... şi mai îmi zice şi că nu-mi merge bine ceasul. Să crăp de nervi nu alta:
„-Nu-ţi merge bine ceasu’. La al meu e numa’ şi 10 minute. Uite-te!
- Nu vă merge dumneavoastră bine ceasu’. E şi 23. Şi telefonu’ şi ceasu’ acelaşi lucru arată.”
Să mor nu alta. Îmi treceau tot felul de lucruri prin minte... „Lasă-mă măi omule pe jos că ajung mai repede/ Lăsaţi-mă pe mine să conduc că poate prind trenul ăla odată.” Dar nu i-am zis nimic. Mi-am păstrat calmul, cum fac întotdeuna în situaţiile de genul ăsta. Mă enervez foarte foarte rar, şi cu toate astea, tot mi s-a întâmplat şi faza cea mai naşpa e că s-a prelungit atât de mult încât a făcut saltul şi în următoare zi, duminică. Şi dacă doar atât să fi fost sâmbătă, tot era bine, dar nu a fost aşa. M-am obişnuit cu ideea că am pierdut trenul, dar nu şi cu vestea aia super proastă. Am prins o ocazie şi am ajuns mai repede decât trenul. Şi ca tortului să nu-i lipsească cireaşa, când ajung în Sibiu, îmi scap ochelarii de soare la care ţin foarte foarte mult şi-i sparg (Ionuţ îţi sunt recunoscător pentru toată viaţa pentru că ai reuşit să mi-i lipeşti).
...şi a urmat DUMUNICĂ. Se zice că duminica pierzi sau câştigi. Eu am avut nervi. Şi cred că pentru prima oară în viaţă m-am enervat de-a binelea. Trebuia la 15:00 – 15:30 să ne întâlnim toţi la Despina. Am ajuns la 16:00. Urma să punem la punct textul pentru proiect... Mă enervam din orice. Cred ca zilele trecute au avut un rol semnificativ. Nu mai zic din ce m-am enervat că deja am scris cam mult şi mâine la 10... emoţii. În fine, mi-am revenit după ce i-am lăsat pe coechipieri singuri. Am fost în Parcul Tineretului, m-am uitat la un meci de şah. E o tablă de şah imensă şi piesele la fel. Ştiam că cinvea trebuie să fie acolo. După o oră m-am întors la post. Şi să trec la momentul când nenea Deheleanu’ făcea introducerea... şi au urmat superficialii.ro şi aşa mai departe. Ca să le dau destulă încredere colegilor, le tot ziceam că nu avem cum să nu luăm locul 1 cu proiectul pe care-l avem. (da da, ştiu că-s modest, dar ce pot să fac?)
Nah hai gata că nu mai am mult şi public un roman. Doamne ajuta-mă la examenul de mâine şi la cel de poimâine şi ajută-mă şi vineri când urc pe scenă să-mi iau premiul, să nu cumva să cad pe treapta aia înaltă din mijloc... (iar glumesc bineînteles, şi mai ştiu că jumatate dn glume sunt adevărate :D ...). Gata, mă apuc de cetit... Kemal Ataturk a fost... (mare om...) :P. I’m out
