Şi după ce am dat o tură pe blogurile echipelor participante la Olimpiadele Comunicarii mi-am dat seama de adevăratul rost al lor, adică a unora dintre ele. Multe nu le-am mai găsit. Ce pot să înţeleg de aici? Că au fost create aşa, doar că a trebuit? Mulţi scriu că blogul echipei lor nu o să moară... Multe dintre ele au murit deja. Nu ştiu care ar fi cel mai plauzibil motiv. Poate şi-au epuizat subiectele şi nu mai au ce să scrie. Se vede că omul face ceva doar în schimbul unui câştig. Într-un fel poate e mai bine aşa. De ce? Nu ştiu. Întrebaţi cei în cauză. Ca să fiu sincer, nu ştiu ce ai putea avea de câştigat în a întreţine un blog. Să fie plăcerea de a scrie, chiar şi tâmpenii fără pic de rost? "Ce vreau eu de la blogul ăsta?"(Varujan Pambuccian) nu e nimic mai mult decât... Cum să-i zic? Alţii îi zic eliberarea. Cred că mi se potriveşte şi mie... că tot am făcut o campanie eLiberarea... Dar ce eliberare, adică de ce fel de eliberare e vorba, nu ştiu. De griji? Nici asta nu ştiu. Pot să scriu cât vreau căci grijile tot acolo sunt. Când o să termin şi eu licenţa, atunci o să scap şi eu de ele. Cred că blogul pe care l-am creat are mai mult rolul de a-mi scoate în prim plan... îmi tot zice cineva" nu te mai văita şi scrie sau învaţă acolo sau ce faci"... cred ca ele sunt, vaietele (nici nu mă mai interesează dacă am scris corect sau nu. Dacă am greşit, să mă corecteze careva). Când vedeam pe alţii că scriu în jurnale ce fac toată ziua, îi credeam duşi de pe la casă. Eu nu vreau să scriu ce fac toată ziua pe blogul ăsta. Să fiu sincer nici nu ştiu ce vreau de la el, dar îmi place că-l am. Scriu tot ce-mi trece prin cap şi tot ce mi se pare interesant şi cam tot ce mă-nervează. Semnificator în sensul ăstă e postul precedent.
M-am cam săturat de toate, mai ales de examene şi de drumuri la Bucureşti. Semestrul ăsta a fost cel mai aglomerat din viaţa mea. Încă tot nu ştiu pe ce să pun mâna. Trec de la o extremă la alta. Noroc că duminica trecută am jucat două ore de fotbal care m-a făcut să mai uit de ce urmează. Cu toate că a doua zi ne aştepta un examen destul de dificil, am acceptat, de fapt eu i-am propus colegului meu Marcu să mergem să jucăm. Am văzut pe multe bloguri secţiune de aberaţii. Mesajul ăsta cred că se încadrează perfect pe acolo. Cred că reflectă stările prin care trec momentan. De azi înainte o să mă concentrez doar pe evenimentele care urmează în viitorul apropiat, adică la distanţă de câteva zile.
Se zice că textele lungi nu dau bine pe bloguri. Eu nu vreau ca ceea ce scriu să dea bine, dar nici să plictisesc. Să plictisesc e un mod generic de a zice. Mă plictisesc eu să scriu mult şi fără rost. Presiune + tensiune = ?. Răspunsul la adunarea asta îl aştept... Poate în felul ăsta o să ştiu şi eu cum mă simt 24/24, 7/7.
M-am cam săturat de toate, mai ales de examene şi de drumuri la Bucureşti. Semestrul ăsta a fost cel mai aglomerat din viaţa mea. Încă tot nu ştiu pe ce să pun mâna. Trec de la o extremă la alta. Noroc că duminica trecută am jucat două ore de fotbal care m-a făcut să mai uit de ce urmează. Cu toate că a doua zi ne aştepta un examen destul de dificil, am acceptat, de fapt eu i-am propus colegului meu Marcu să mergem să jucăm. Am văzut pe multe bloguri secţiune de aberaţii. Mesajul ăsta cred că se încadrează perfect pe acolo. Cred că reflectă stările prin care trec momentan. De azi înainte o să mă concentrez doar pe evenimentele care urmează în viitorul apropiat, adică la distanţă de câteva zile.
Se zice că textele lungi nu dau bine pe bloguri. Eu nu vreau ca ceea ce scriu să dea bine, dar nici să plictisesc. Să plictisesc e un mod generic de a zice. Mă plictisesc eu să scriu mult şi fără rost. Presiune + tensiune = ?. Răspunsul la adunarea asta îl aştept... Poate în felul ăsta o să ştiu şi eu cum mă simt 24/24, 7/7.
