E bun şi C.F.R.-ul la ceva...
„Trenul 827 de la Bucureşti Nord – Sibiu pleacă de la linia 10 la 15:30” şi l-am prins. Ar fi fost şi culmea să nu-l prindem. Am ajuns cu aproape o oră înainte să plece şi ce era să facem într-o oră, mai ales eu? Am adormit. Noroc cu Soso că mi-a dat semnalu’ de plecare. El a fost singurul care a rezistat eroic de fiecare dată şi a făcut pe bodyguardul pentru noi.
În tren, poziţii posibile şi imposible pentru a putea închide ochii. În fine, după 5 ore şi 31 de minute ne-am trezit în Gara Mare din Sibiu. Ce uşurare!!! O tură până acasa (în Sibiu) apoi înapoi spre tren. De data asta, o distanţă mai scurta. Vreo 56 de km mă despărţeau de un loc de somn nomal. Nici nu ajung bine în tren şi adorm cu căştile în urechi. Nici nu pleacă bine trenu’ şi „naşu”(îmi iau bilet de fiecare dată, deci m-am dus cu trenu’ nu cu naşu’) mă şi deranjează. Îi arăt biletul şi adorm iar. Mai vine odată.Îmi zice ceva dar nu l-am auzit întrucăt muzica din căşti îmi făceau somnul mai adânc. Îi zic: „S-a văzut biletul...”. El începe şi râde şi îmi arată cu degetul, geamul. Biletul îmi arăta că trenul ajunge în Mediaş la 1:01. Mă uit pe geam, mă uit la ceasul de pe mână... 1:26. Mă uit şi la ceasul din telefon, 1:28...
Noroc că ultima staţie e Mediaş, că altfel cine ştie pe unde mă trezeam, prin Viena pe undeva...
